3 dintre tinerii sportivi răniți în accidentul cu șase victime din Petroșani au fost externați. Ceilalți doi sunt încă sub supraveghere medicală

3 dintre tinerii sportivi răniți în accidentul cu șase victime din Petroșani au fost externați. Ceilalți doi sunt încă sub supraveghere medicală
Sursă FOTO: Shutterstock
Publicat: 03/01/2023, 08:51

Vin și vești bune de Petroșani. Trei dintre cei cinci copii care au scăpat cu viață din accidentul tragic produs în 22 decembrie când șase persoane au fost spulberate de pe trecerea de pietoni, au fost externați. Ceilalți doi au în continuare nevoie de supraveghere medicală.

A fost lansată o campanie de strângere de fonduri și de asemenea, un strigăt umanitar către toată țară pentru donare de sânge.

„Este incredibil cum atât de multa lume a rezonat şi reacționat pozitiv în ultimele zile de după accidentul tragic de la Petroşani. Oameni din toată ţara donează sânge sau adună bani pentru copii şi familiile micilor fotbalişti din Valea Jiului, încă o dată am demonstrat cã putem fi uniţi şi ne putem baza unii pe altii în astfel de momente.

Dacă putem spune, avem câteva veşti bune pentru voi! Băieţii internaţi la Spitalul De Urgenta Petrosani au fost externaţi ieri, iar juniorii de la Timişoara sunt stabil, pericolul cel mai mare a trecut, totuşi pentru băieţii internaţi în Timişoara lupta de recuperare începe acum, o recuperare pe termen lung cu multe costuri, din această cauză îndemnăm pe toată lumea care vede această postare să doneze orice sumă de bani dacă au posibilitatea pentru a ne ajuta semenii!

Vã mulţumim anticipat!

Donațiile se fac în contul de mai jos, cu precizarea „”DONAŢIE”

Titular: ANCA CUSAI

IBAN: RO66RZBR0000060019996143

Valuta: Lei

Nume banca: Raiffeisen

BankCod swift: RZBRROBU

ÎMPREUNÃ SUNTEM MAI PUTERNICI „, este mesajul postat pe reţelele de socializare.

Ce s-a întâmplat pe 22 decembrie?

Șase copii, toți elevi ai unei școli de fotbal, au fost izbiți în plin pe trecerea de pietoni de o maşină condusă de un tânăr de 19 ani, băut și fără permis. Individul a fugit după tragedie, dar a fost prins la scurt timp, la 10 km distanță.

Copiii se întorceau de la un eveniment festiv, al şcolii de fotbal în care activau. Erau pe o trecere de pietoni când o mașină a intrat în ei, în plin.

Au urmat clipe dramatice, în care echipajele medicale au încercat să facă tot posibilul pentru copiii răniţi! Din păcate, unul dintre ei, în vârstă de 11 ani, a murit din cauza leziunilor grave.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×